Postări FaceBook

5 hours ago

So.Si.Se.Sa.

Sadhguru – O anumita posibilitate in interiorul fiecarei fiinte umane See MoreSee Less

View on Facebook

6 days ago

So.Si.Se.Sa.

Despre schimbare si suferinta See MoreSee Less

View on Facebook

1 week ago

So.Si.Se.Sa.

m.facebook.com/story.php?story_fbid=3189898334358813&id=1181921155156551 See MoreSee Less

View on Facebook

2 weeks ago

So.Si.Se.Sa.

m.facebook.com/story.php?story_fbid=3184441121571201&id=1181921155156551Calendar – 9 ianuarie

Sf. Mc. Polieuct; Cuv. Eustratie

Fără a fi sărbătoare specializată, poate fi considerată un ecou al intensității zilei Bobotezei, care presupune și ea o perioadă sacră de trei zile, în care se desfășoară energiile acumulate.

Sf. Mc. Polieuct. În cetatea Melitina, din ținutul Armeniei, trăiau pe vremea împăraților romani Deciu și Valerian doi ostași cinstiți, Nearh și Polieuct. Ei erau legați prin dragostea prieteniei mai mult ca frații. Fiecăruia dintre ei i se părea că în prietenul său își are viața și sufletul.

Nearh era creștin drept-credincios, iar Polieuct era elin neluminat încă de credința cea adevărată, dar păstra obiceiurile creștinești, împodobindu-se cu faptele cele bune, ca un măslin roditor. Nearh se îngrijea ca să-l aducă în casa Domnului, citindu-i Sfintele Scripturi și arătându-i rătăcirea închinării la idoli.

Astfel trăiră ei în bună legătură prietenească, până când într-o zi se auziră pe străzi poruncile cele fără de Dumnezeu ale împăraților păgâni, care cereau tuturor închinarea la idoli, cu pedepse grele pentru cei ce nu se vor supune (…).

Aflând aceasta, Polieuct, luminat de darul lui Dumnezeu, a început a se gândi la cele Dumnezeiești. De îndată și-a adus aminte de o vedenie ce avusese de curând în vis, și i-a zis lui Nearh:

– Nu te teme, iubitul meu prieten Nearh, nu va fi nici o despărțire, de vreme ce am văzut în vis pe Domnul Hristos. S-a apropiat de mine, mi-a luat haina și m-a îmbrăcat cu alta, nouă, albă, al cărei preț și frumusețe nu pot fi grăite. El mi-a dat și un cal într-aripat. Auzind acestea, Nearh s-a bucurat și i-a tâlcuit vedenia:

– Lepădarea hainei celei vechi și îmbrăcarea în cea nouă însemnează că vei lăsa păgânitatea elinească pentru credința creștinească, iar calul într-aripat însemnează alergarea cea grabnică spre ceruri (…).

A venit atunci Polieuct la tatăl femeii sale, Felix, cel care fusese orânduit cu asuprirea și cazna creștinilor (…). Felix l-a certat, spunându-i:
– Ceasul uciderii tale a venit, dacă asemenea lucru ai făcut (…).

L-au luat atunci călăii și l-au lovit peste gură, dar el nici nu simțea că e bătut (…). După aceasta Polieuct și-a plecat capul sfânt sub sabie și s-a botezat astfel în sângele său, fiind tăiat pentru Domnul Iisus Hristos (Lascarov-Moldovanu, pp. 84-87).

Cuv. Eustratie. Acest cuvios Evstratie era de neam din părțile Tarsului, născut de părinți drept-credincioși; tatăl său se numea Gheorghie și mama sa Megheti, cari trăiau în îndestulare de bogăție.

Ei crescând bine întru învățătură pe copil, acesta, când a împlinit douăzeci de ani ai vârstei sale, s-a aprins de dumnezeiasca râvnă și, lăsându-și părinții, a fugit și s-a dus în părțile Olimpului, la mănăstirea lui Avgar, unde au strălucit sfinții Grigorie și Vasilie, – unchii lui dinspre maică – în pustnicie și în toate celelalte fapte bune (Viețile sfinților, V, pp. 385-386).

Interdicții: A treia zi după Bobotează nu se țipă cenușa din vatră, pentru că mănâncă dihorul găinile (Gorovei, 1995, p. 99).
See MoreSee Less

View on Facebook

2 weeks ago

So.Si.Se.Sa.

m.facebook.com/story.php?story_fbid=3182909918390988&id=1181921155156551 See MoreSee Less

View on Facebook

2 weeks ago

So.Si.Se.Sa.

Cat traim pe-acest pământ – Alex Calancea Band, Stefanel Albu, Scoala de arte "Alexei Stârcea" See MoreSee Less

View on Facebook

2 weeks ago

So.Si.Se.Sa.

www.facebook.com/1181921155156551/posts/3179658392049474/Calendar -7 ianuarie
De Sorin Mazilescu

Sfântul Ion, Sânt-Ion; Simion Nebunul; Iordănitul femeilor
Soborul Sf. Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului

Ziua Sfântului Ioan Botezătorul reprezintă punctul final al sărbătorilor de iarnă. Mai puțin importantă decât Boboteaza sau ajunul ei, sărbătoarea reprezintă, în afara respectării unor interdicții ce ar putea influența bunul mers al vieții individului (atacul lupilor, boli etc.), încheierea oficială a sezonului alb, deschis la Sf. Nicolae (6 decembrie). Este vorba de o singură lună de iarnă în adevăratul sens al cuvântului, redutabilă nu numai prin vicisitudinile iernii, ci și prin concentrarea de sacralitate într-un ciclu de treizeci de zile de sărbători importante.

În același timp, ziua de 7 ianuarie prezintă numeroase caracteristici de „cap de an“, așa cum se observă adesea în cazul marilor sărbători creștine, fiecare dintre ele deschizând un ciclu, mai mic sau mai mare, de prescripții rituale valabile pentru perioada imediat următoare, până în preajma unei noi mari sărbători.

Și, așa cum am văzut, ziua Sf. Ioan închidea în sine întregul an: putem remarca în acest sens un obicei care se mai repetă de câteva ori în timpul anului, și anume „carnavalul femeilor“ – o enigmatică reprezentare a unor vechi ritualuri de inițiere (noviciat, înfrățire) feminine, care jalonează, în momentele calendaristice importante, întregul an, fiind o dovadă a unor relații sociale foarte vechi, păstrate de comunitate, în forme mai mult sau mai puțin alterate.

Sărbătoarea creștină a influențat-o pe cea păgână atât prin ceremoniile de celebrare a celor care poartă numele sfântului (de aici, și colindele specializate), cât și prin fixarea în acest moment a zilei moașei („Sf. Ioan Botezătorul e patronul pruncilor“).

Soborul Sf. Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului. A doua zi după sfânta și dumnezeiasca Arătare (adică Botezul Domnului), Biserica a rânduit încă de la început a se prăznui soborul cinstitului și slăvitului prooroc Ioan, Mergătorul Înainte și Botezătorul Domnului. Deci îndată după Botezul Domnului, Botezătorul se cinstește și cu cântări se slăvește de toți; pentru că prin sobor se înțelege ca să se adune poporul în biserică la cântarea și slăvirea lui Dumnezeu, întru cinstea și lauda marelui Ioan Înainte Mergătorul și Botezătorul, celui care se prăznuiește (Viețile sfinților, V, p. 307).

Tradiții: Se crede că în această zi s-a făcut lumea (Mușlea-Bârlea, p. 349). Ziua de Sf. Ion e o zi de bucurie. Cine nu se veselește în această zi, va fi trist tot anul (Mușlea-Bârlea, p. 347). Sf. Ioan Botezătorul e patronul pruncilor și-l serbează ca și pe Sf. Duminică, zicând că ei i-ar apăra pe prunci și i-ar scuti de toate nenorocirile, și mai ales ca să nu moară nebotezați (Marian, 1994, I, p. 162). Înmulte sate numeroase familii sântuiesc pe Sânt-Ioan de patron al casei (Mangiuca, 1882, p. 9).

Simion cel Nebun ar fi mâncat laur când era băiețandru și de-atunci a devenit nebun și sfânt (Speranția, V, f. 272). În această zi, femeile se cred mai tari decât bărbații lor. În acea zi bărbații nu mai au treabă cu ele, lăsându-i chiar nemâncați, căci aceasta, zic ele, e într-un an o dată (Mușlea-Bârlea, p. 349).

Iordănitul femeilor (Tontoroiul femeilor) este o petrecere a nevestelor, organizată în ziua și în noaptea Sf. Ion. Femeile se adunau la o gazdă, unde aduceau alimente și băutură. După ce mâncau și beau pe săturate, spunând că se „iordănesc“, cântau, jucau și chiuiau toată noaptea. Dimineața ieșeau pe drum, unde îi luau pe sus pe bărbații ieșiți întâmplător în calea lor și-i duceau cu forța la râu sau la o apă, amenințându-i că îi aruncă dacă nu se răscumpără, de obicei cu o vadră de vin. Unele femei mergeau prin case și-i stropeau cu apă pe cei pe care îi întâlneau. În unele sate, tinerele neveste erau integrate în comunitatea femeilor căsătorite printr-un ritual special, care cuprindea, printre altele, udatul cu apă la râu, lac, fântână (Ghinoiu, 1999, pp. 24-25).

Obiceiuri: Iordăneala e un obicei ce se practică în ziua de Sf. Ioan, după ieșirea de la biserică. O tovărășie de mai mulți feciori se duc din ajun la preot și-i cer o căldărușă cu agheasmă de la Bobotează. Când iese lumea de la biserică, nu lasă pe nimeni să iasă, până nu-i iordănesc, adică îl iau pe brațe, îl ridică în sus de trei ori, dând niște chiote în cor: „Hu!… hu!… hu!…“ în semn de urare, apoi îl stropesc cu agheasmă. Oamenii urați le dau bani, cu care seara fac chef. Preotului feciorii îi duc o pasăre sau un purcel ca dar, precum și o parte din câștig. În altă parte obiceiul e numit Ciurică, e practicat de femei. Se adună mai multe și, după ieșirea de la biserică, cer fiecărui bărbat câte o iordăneală, adică o sumă de bani, după putere, cu care seara se adună la un loc și fac chef (petrecere cu mâncare, băutură și lăutari) numai între ele, fără bărbați. Aceștia le lasă în pace, de teama Ciuricăi (Speranția, III, f. 35 v).

În ziua de Sântion de Iarnă se organizează Masa moașei. Moașa merge cu apă sfințită și cu un buchet din flori uscate și frunze verzi de mușcată pe la „nepoate“, spre a le invita la petrecere. Plocoanele aduse de fiecare mamă sunt așezate pe masă, în jurul colacului moașei. Ceremonia începe cu tămâierea nepoatelor și aprinderea lumânării de pe masă. Colacul cel mare al moașei este rupt în mai multe bucăți și împărțit nepoatelor, care își prorocesc, după pâinea primită (de la marginea sau de la mijlocul colacului, mai mare sau
mai mică), dacă mai nasc sau nu copii, dacă aceștia vor fi fete sau băieți. Urmează apoi petrecerea, cu mâncare și băutură (Ghinoiu, 1997, p. 118).

Apărător de rele și durere: Unii români serbează ziua aceasta încă și pentru aceea ca Dumnezeu să le ferească gospodăriile de foc și animalele de fiarele cele sălbatice (Marian, 1994, I, p. 162). Toți oamenii se stropesc cu apă sau cu zăpadă, pentru a fi feriți de boli în cursul anului (Mușlea-Bârlea, p. 346). Cine lucrează în ziua de Simion cel Nebun înnebunește (Speranția, VI, f. 59). Simion cel Nebun se ține pentru ca să nu se nască copii diformi și monștri (Speranția, VI, f. 174).

Despre vreme: La Sânt-Ion se duce neaua (se înfrânge iarna), dacă a adus-o Sân-Nicoară cu cal alb, sau, cu alte cuvinte, dacă a venit Sân-Nicoară pe cal alb, Sânt-Ion va merge pe cal negru, adică va duce iarna. În seara de Sânt-Ion, după credința românilor din Bucovina, se botează gerul, adică se înmoaie și începe a se face mai cald (Marian, 1994, I, p. 164). Dacă în această zi va fi ger, vitele vor fi sănătoase peste an (Mușlea-Bârlea, p. 349).
See MoreSee Less

View on Facebook

2 weeks ago

So.Si.Se.Sa.

m.facebook.com/story.php?story_fbid=3177208735627773&id=1181921155156551BOBOTEAZA – SEMNIFICATIE SI ISTORIC
De Sorin Mazilescu

Boboteaza face parte din suita celor 12 sarbatori crestine importante si este menita sa reaminteasca cele petrecute la apa Iordanului, inainte ca Iisus sa paseasca in viata publica, de aceea Biserica mai numeste Boboteaza si "Aratarea Domnului", "Dumnezeiasca Aratare" sau "Epifania", aceasta din urma denumire provenind din limba greaca si inseamnand "aratare", "descoperire", "revelare". De fapt, Boboteaza inseamna innoirea omului crestin.

Dupa mersul cu Ajunul de Craciun, cu uratul de Anul Nou, copiii mergeau cu "Chiralesa" de Boboteaza, dar in unele locuri se mai mergea cu uratul de Sfantul Ioan, fiind vizati doar cei care purtau numele Sfantului.

La Sfantul Ioan se incheie sarbatorile de iarna, iar oamenii isi intra in ritmul normal al lucrurilor. In Rasarit, pana in a doua jumatate a secolului al IV-lea, Nasterea Domnului era cinstita in aceeasi zi cu Botezul, la 6 ianuarie. Boboteaza (6 ianuarie) si Sfantul Ioan (7 ianuarie) aproape ca formeaza una si aceeasi sarbatoare.

Ajunul, adica ziua de 5 ianuarie, este zi de post negru, la fel ca Ajunul Craciunului sau Vinerea Mare dinaintea Pastilor. Tot in Ajunul Bobotezei, preotii merg la casele credinciosilor pentru a le aduce, prin stropirea cu apa sfintita, binecuvantarea Sfintei Treimi.

Credinciosii si preotii considera ca apa de la Boboteaza are o putere deosebita, pentru ca a fost sfintita printr-o indoita chemare a Sfantului Duh, iar sfintirea are loc chiar in ziua in care Mantuitorul s-a botezat in apele Iordanului.
Apa sfintita la biserica in aceasta zi si luata de credinciosi nu se strica niciodata. Prin agheasma se intelege atat apa sfintita, cat si slujba pentru sfintirea ei.

Agheasma mare se savarseste numai de Boboteaza, spre deosebire de Sfintirea cea mica a apei, care are loc in biserica in prima zi a fiecarei luni, iar in case, la sfestanie. Totodata, Agheasma mare se poate bea doar timp de opt zile, intre 6 si 14 ianuarie, altfel este necesara aprobarea preotului duhovnic spre a fi folosita.

La Boboteaza se sfintesc toate apele, iar preotul se duce la o apa in care arunca o cruce. Mai multi barbati se arunca in apa ca sa o aduca inapoi, iar cel care va scoate crucea din apa va avea noroc tot anul.

Sarbatoarea Bobotezei este cunoscuta atat in Biserica Ortodoxa, cat si in Biserica Romano-Catolica. Botezul Domnului este amintit inca din secolul al II-lea d.Hr de Sfantul Clement Alexandrinul si in secolul al III-lea de Sfantul Grigorie Taumaturgul.

Incepand cu secolul al IV-lea, cuvantari dedicate acestei sarbatori gasim atat la parintii rasariteni, cat si la cei din Apus. De Biserica apuseana, Boboteaza a fost adoptata in secolul al IV-lea, fiind cunoscuta si ca "Sarbatoarea celor trei magi". Tot atunci au fost despartite cele doua mari sarbatori: 25 decembrie fiind data stabilita pentru praznuirea Nasterii Domnului, ca in Apus, si 6 ianuarie pentru Boboteaza.

Catolicii celebreaza pe 6 ianuarie Epifania, care simbolizeaza anuntarea nasterii lui Hristos regilor magi, care au venit sa-l vada pe pruncul abia nascut, aducandu-i daruri, aur, smirna si tamaie.

Ortodocsii praznuiesc botezul Mantuitorului in apele Iordanului de catre Sfantul Ioan Botezatorul. Potrivit scrierilor, in aceasta perioada, in pustiul Iordanului isi incepuse activitatea profetica Ioan Botezatorul.

Prin invatatura sa, acesta ajunsese sa uimeasca si sa atraga multi oameni. Desi invataturile sale erau inscrise in Legea lui Moise, Ioan Botezatorul venea cu ceva nou: curajul sa le spuna pe fata si sa le reaminteasca permanent oamenilor ca "s-a apropiat imparatia cerurilor".

Cand Mantuitorul a aparut pe malul Iordanului, Sfantul Ioan Botezatorul, luminat de Duhul Sfant, l-a recunoscut si l-a aratat multimilor. Momentul in care Mantuitorul Iisus Hristos a primit botezul este consemnat de toti cei patru evanghelisti.

Evanghelistul Matei spune ca Iisus a venit din Galileea la raul Iordan, unde boteza Ioan Botezatorul, cerand sa fie si el botezat. Ioan i-a spus: "Eu am trebuinta sa fiu botezat de tine si tu vii la mine", iar la raspunsul lui Iisus ca asa se cuvine, acesta a fost botezat in cele din urma de catre Ioan.

Boboteaza este o manifestare a celor trei elemente ale Treimii: Fiul este botezat in Iordan de catre Ioan, Sfantul Duh se coboara asupra lui Iisus in chip de porumbel, iar Tatal din cer il declara ca fiind Fiul Sau.

Locul real al Botezului Mantuitorului este in Iordania. Totusi, pe malul israelian al Iordanului a fost amenajat un spatiu unde crestinii imbracati in camasi albe lungi, numite "crijme" intra in rau.

Orice pelerinaj facut in Tara Sfanta are un loc de oprire la raul Iordan, care izvoraste din Muntii Libanului, apoi traverseaza Marea Galileii si dupa un lung si sinuos traseu se varsa in Marea Moarta. Unii preoti ii cufunda de trei ori in apa Iordanului pe credinciosii adulti, repetand intr-un fel botezul. Preotii ortodocsi romani spun ca botezul este unic, de aceea binecuvanteaza pelerinii stropindu-i cu apa din Iordan.

Aceste ritualuri pot fi vazute in tot anul pe durata pelerinajelor, fara legatura cu Boboteaza. Biseric bisericesc indreptat (calendarul gregorian) si, impreuna cu Patriarhia Rusa, Patriarhia Georgiei, Patriarhia Sarba si Sfantul Munte Athos, precum si cu credinciosii romani din Basarabia, sarbatoresc dupa calendarul neindreptat (calendarul iulian), adica la o diferenta de 13 zile.

In Ajunul Bobotezei, credinciosii ortodocsi se aduna la raul Iordanului, la locul Botezului Domnului. Slujba Aghesmei celei Mari este savarsita de Sanctitatea Sa Teofil al III-lea, patriarhul Ierusalimului si al intregii Palestine, in fruntea unui sobor de arhierei si preoti.
Unii pelerini credinciosi spun ca in timpul slujbei de Boboteaza, pentru cateva clipe, apele Iordanului curg in sens invers.

Desi afara este destul de frig in ianuarie, multi dintre credinciosi intra in raul Iordan in camasile albe lungi, pe care apoi le pastreaza cu grija pentru a fi imbracati cu ele in ziua inmormantarii. Inainte de a pleca de langa rau, pelerinii iau aminire o sticla cu apa din Iordan, rugandu-se sa le fie tamaduite suferintele.
See MoreSee Less

View on Facebook

2 weeks ago

So.Si.Se.Sa.

m.facebook.com/story.php?story_fbid=3175581169123863&id=1181921155156551Calendar – 5 ianuarie
De Sorin Mazilescu

Ajunul Bobotezei (Ziua crucii);
Sf. Teopempt și Teona; Cuv. Sinclitichia

Ajunul Bobotezei este prima mare sărbătoare a noului an. Așa cum se întâmplă în calendarul popular, ziua care precede sărbătoarea propriu-zisă, ajunul, este chiar mai importantă decât sărbătoarea însăși, atât prin numărul mare de practici magico-rituale, cât și prin intensitatea sacralității ce se pogoară asupra ei.

Din punct de vedere ritual, sacralitatea ei se explică prin faptul că reprezintă ultima zi a sărbătorilor de iarnă, ziua în care se fac simțite cu deosebită forță valențele magice ale perioadei necurate de douăsprezece zile deschise o dată cu sărbătoarea Crăciunului. Că este așa, ne putem da seama după numeroasele practici augurale și propițiatorii ce se desfășoară acum, ca și în zilele precedente.

Mai mult chiar decât în prima zi a anului, în ajunul Bobotezei se purifică vitele și oamenii, se desfășoară practici de stimulare a rodului de tot felul de peste an (colindul cu Kiraleisa), sunt acționate numeroase tabuuri în vederea atingerii nivelului de bunăstare, sănătate și rod necesare peste an.

Vecinătatea unei mari sărbători creștine a făcut ca unele din actele ce o anunță (Botezul preotului) să capete o conotație magică puternică (de aici valențele faste ale agheasmei, ale fuiorului „de la crucea popei“ ș.a.).

În același timp, un obicei specific ajunurilor, deschiderea cerului (și implicit aflarea ursitei), a fost pus și el sub patronajul divinității creștine („se deschide cerul și îngerul păzitor îi spune celui de însurat încotro va fi norocul“), deși cea mai mare parte a practicilor premaritale de aflare a ursitului se desfășoară pe ascuns, pe furate, „manipulând“ elementele sacralității creștine (furtul busuiocului de la găleata cu agheasmă, trecerea preotului peste pragul ce ascunde obiectele magice etc.).

Sf. Teopempt și Teona. Intrând în cetatea Nicomidiei, Dioclețian, împăratul roman cel asupritor al creștinilor, a pus în fața poporului idoli și a cerut tuturor să li se închine. Atunci episcopul Teopempt, cel tare de virtute, a ieșit înainte și a zis cu cucernică îndrăzneală împăratului:

– Nu aceștia sunt dumnezei, ci unul singur este Dumnezeu cel atotputernic, care a făcut cerul, pământul și marea, precum și toate ce se află într-însele.
– Nu te-am chemat să-mi spui acestea, ci să încetezi vorba de îndată și să aduci închinare și jertfă zeului Apolon.
Episcopul a răspuns:

– Nu mă voi închina și nu voi aduce jertfă niciodată la niște zei ca aceștia, iar de mânia ta nu am a mă teme, căci scris este: „Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, că sufletul nu-l pot ucide“. Tu, împărate, având putere numai asupra trupului meu, fă ceea ce voiești…

Împăratul a chemat atunci oamenii săi și le-a poruncit să ardă tare un cuptor, în care să arunce de viu pe episcop. De dimineață până spre amiază slujitorii au ars cuptorul, în care de bună voie sfântul Teopempt a intrat, grăind cu mare credință: „Veți vedea voi puterea Domnului Dumnezeului meu!“ A intrat și a stătut în mijlocul cuptorului, iar slujitorii au plecat, încredințați că s-a sfârșit cu îndrăznețul episcop.

Pe la miezul nopții, Teopempt a ieșit nevătămat din cuptor și a mers la casa împăratului. Ușile s-au dat în lături singure, iar sfântul s-a înfățișat, zicându-i:
– Eu, Teopempt, slujitorul lui Iisus Hristos, mă arăt ție, întreg și viu, ca să știi că n-am murit de moartea orânduită de tine. S-a dus pe urmă și a intrat din nou în cuptor, așteptând. Îngrozit, împăratul a amuțit (…).

Ieșindu-și din fire, împăratul a poruncit gealaților să-i scoată ochiul drept și să i-l pună în mână, trimițându-l din nou la temniță. Acolo, căzând în rugăciune, s-a făcut o lumină mare și sfântul a simțit cum i se face din nou ochiul cel scos, văzând cu el ca mai înainte. Când a aflat împăratul aceasta, s-a jurat cu putere vrăjmașă că va căuta în toată împărăția pe cel mai dibaci vrăjitor, care să vină să dezlege farmecele creștinești.

Întru aceasta, porunci peste tot să i se caute acest vrăjitor, care fu aflat. Se numea Teona. Fu adus în fața împăratului, care îi spuse ce are de făcut. Iar Teona dădu cuvânt că va face
așa precum dorește împăratul. Atunci fu adus din temniță Teopempt, iar împăratul grăi:
– Știindu-te că ești vrăjitor, iată, am ales pe unul mai tare ca tine, întru a te înfrânge. Teona zise lui Teopempt:

– Voi săvârși asupra ta două meșteșuguri ale vrăjitoriei mele și, dacă nu te vor vătăma,
voi crede și eu în Dumnezeul tău. Făcu atunci Teona două turte din făină fermecată și le dădu episcopului să le mănânce.

Teopempt le-a luat și, înghițindu-le, erau, în gura lui, mai dulci ca mierea. După aceea, Teona a luat un pahar cu apă în care a pus o iarbă aducătoare de moarte, iar, ca otrava să fie mai deplină, a chemat asupra ei putere diavolească și a dat lui Teopempt să bea. Episcopul a băut-o ca și cum ar fi fost băutura cea mai plăcută, rămânând și de data aceasta nevătămat.

Teona a căzut atunci la picioarele sfântului și a zis:
– Nu este alt Dumnezeu în care să nădăjduim, afară de Iisus Hristos! Întorcându-se către împărat, a glăsuit cu putere:
– Sunt creștin și mă închin Celui răstignit! Cuprins de furie câinească, împăratul i-a trimis pe amândoi în temniță, întru a-i ucide pe urmă (…). Văzând că nimic nu-i poate face, Dioclețian a dat hotărâre de moarte asupra lui (…).

Teopempt și-a plecat apoi grumajii, primind cu liniște moartea, mărturisind Sfânta Treime și slăvind-o. Pe urmă împăratul dădu la moarte și pe Teona, îngropându-l de viu. Lăundând pe Domnul, a trecut și Teona în viața cea de veci.

Astfel a fost pătimirea celor doi mucenici ai lui Hristos, episcopul Teopempt și cel ce fusese vrăjitorul Teona (Lascarov-Moldovanu, pp. 64-67).

Cuv. Sinclitichia era o adevărată uceniță a fericitei Tecla, urmând aceleia întru învățături; pentru că al amândurora Hristos le era logodnicul, și același Pavel era aducător de Mire al amândurora. Nici o altă cale din oraș nu cunoștea, decât numai pe a bisericii (Viețile sfinților, V, p. 203).

Tradiții: Această zi se serbează cu post (Mangiuca, 1882, p. 9). Cine postește în ajunul Bobotezei are noroc (Gorovei, 1995, p. 168). Cine spre ziua de Bobotează stă de priveghiu noaptea vede cerurile deschizându-se și orice ar cere i se dă de Dumnezeu (Gorovei, 1995, p. 49).

Spun că un țigan, aflând și el de una ca aceasta, a privegheat și el. Când s-a deschis cerul, țiganul a băgat capul pe fereastră și a zis: „Doamne, dă-mi și mie un cap mare!“ El credea, biet, că numai atunci poate fi și el știutor ori să ajungă om cu vază în lume, când ar avea cap mare. Dumnezeu i-a ascultat cererea și a făcut capul țiganului cât o baniță de mare.

Când să-și tragă capul înăuntru, hâț în sus, hâț în jos, nu-i mai încăpea capul. Atunci și-a venit în fire țiganul și a cerut de la Dumnezeu să-i micșoreze capul iarăși cum a fost. Noroc că nu se închisese cerul și Dumnezeu i-a ascultat cererea și de astă dată; căci de mai întârzia și apuca să se închidă cerurile, țiganul rămânea cu capul cum a avut nesocotința să ceară la început (Ispirescu, ff. 10-11).

În ajunul Bobotezei e rău de moarte dacă aperi pe popă de câni (Gorovei, 1995, p. 199). În noaptea Bobotezei ouăle de corb plesnesc sub puterea gerului și puii de corb întind aripile și zboară (Marian, 1994, I, p. 126).

Obiceiuri: Colindatul cu Kiraleisa: Copiii, care umblă cu preotul din casă în casă în seara Botezului Domnului, au datină de a ura celor din casă cu următoarele versuri:
Ciura-leșa,
Marga-reșa,
Sită rară
Ieși afară!
Sită deasă
Intră-n casă!
Oi lânoase,
Vaci lăptoase,
Spic de grâu
Până-n brâu,
Secara
Cât scara,
Spicul
Cât voinicul!
(Marian, 1994, I, p. 128)

În ajunul sau în ziua de 6 ianuarie, mici grupuri de băieți intrau în curțile oamenilor și înconjurau casele, grajdurile, ocoalele de animale, holdele, sunând din clopoței, tălăngi, fiare vechi, rostind în cor versurile:
Chiraleisa,
Spic de grâu
Până-n brâu,
Roade bune,
Mană-n grâne!
Colindătorii purtau la căciuli busuioc, brad, vâsc, cercei de tulpină de salcie (Ghinoiu, 1997, p. 43).

Pentru bunul mers al vieții și al treburilor: În ajun fetele mari postesc și ajunează, ca să le dea Dumnezeu bărbați buni și cuminți (Mușlea-Bârlea, p. 340). În seara de Bobotează femeile fac piftie, ca să le fie tot anul fața fragedă ca piftia (Candrea, 1999, p. 88).

Unii îndătinează în ajunul Crăciunului și al Bobotezei de a lega pomii, crezând că vor rodi peste an (Marian, 1994, I, p. 125). La ajunul Bobotezei se pun pe masă, sub față, puține tărâțe, care apoi se dau vacilor de mâncat, ca ele să aibă mană (Gorovei, 1995, p. 130).

În ziua de ajunul Bobotezei să pui grăunțe multe de păpușoi sub salteaua sau lăicerul patului unde va sta popa, dacă voiești să-ți crească paserile mulți pui (Gorovei, 1995, p. 186). Gospodina pune vreo câteva grăunțe de păpușoi sub așternutul și în locul unde are să șază preotul, anume ca să șază cloștile vara, precum și pentru aceea ca, dându-le mai pe urmă la cloști, să nu înădușe puii (Marian, 1994, I, p. 129).

Femeile fac câte o turtă de pâine, în care bagă păr de animale, cu cuvânt de-a spori pe viitor. Când vine preotul să boteze, i-o dă împreună cu un fuior de cânepă (Mușlea-Bârlea, p. 340). Se pregătește un fuior de cânepă, spre a se pune pe cruce, când a veni preotul cu iordanul; acel fuior înseamnă barba lui Hristos (Mușlea-Bârlea, p. 340).

Fuior de la crucea popei la Bobotează îi bun de pus la pânza volocului sau a mrejei, ca să tragă peștele, cum trag băieții după popă (Gorovei, 1995, p. 191).

Apărător de rele și durere: Înainte de a se pregăti mâncarea de post, se strânge toată cenușa și vara se presară peste varză, în credința că n-o vor mânca omizile. „Cum n-am mâncat eu diminețele ajunurilor (adică al Crăciunului și al Bobotezei), așa să nu mănânce nici o lighioaie roadele!“ (Marian, 1994, I, p. 124).

Când vine popa cu crucea la Bobotează, să arunci grăunțe de porumb înaintea lui, că-ți vor oua găinile, iar când pleacă din casă, să mături după el, că nu vei avea purici pe vară (Gorovei, 1995, p. 199). Dacă vrai să nu-ți ia uliul puii, dă cuiva un ou de pomană, de sufletul uliului, în ziua de ajunul Bobotezei, și nu-ți mai ia, dar care va fi cuminte nu va lua, c-atunci n-are el pui (Niculiță-Voronca, I, p. 313).

Se întind vestmintele cele mai bune și mai noi pe rude și pe lăzi, anume ca, venind preotul cu crucea, să le poată stropi cu agheasmă, să nu le roadă moliile (Marian, 1994, I, p. 125).

Din bucatele puse pe masă nu se mănâncă nimic până ce nu umblă preotul cu crucea, pentru că, dacă se mănâncă înainte de aceasta, atunci și păsările mănâncă vara pâinea pe câmp. Tot spre acest scop se strâng în preseara ajunului toate cămășile și bulendrele de pe afară, ca să nu rămână spre ajun afară, căci, dacă le-ar lăsa, atunci se crede că păsările mănâncă vara grâul (Marian, 1994, I, p. 125).

Nu se bat în această zi copiii, că apoi capătă bube peste an (Marian, 1994, I, p. 125). Femeia care se ceartă cu bărbatul ei în ziua de ajun, aceea se va certa și peste an (Marian, 1994, I, p. 125). Nu este bine a scoate gunoiul măturat în ziua ajunului Bobotezei, că la din contra se scoate norocul din casă (Gorovei, 1995, p. 107).

Oracular: La Bobotează se deschide cerul și îngerul păzitor îi spune celui de însurat (ori măritat) încotro va fi norocul (Pop-Reteganul-2, f. 11). Fetele iau degrabă mărgelele de la gât sau panglica dintre mărgele, zgardele și cerceii, precum și șase boabe de cucuruz și le așează sub pragul ușii, astfel ca, venind preotul cu crucea, să treacă atât el, cât și ceilalți inși peste dânsele, dar să nu le observe, căci, făcând aceasta, se mărită (Marian, 1994, I, p. 129).

Se încearcă a fura busuiocul din găleata cu agheasmă pe neobservate; pun busuiocul furat la cap și astfel noaptea visează viitorul bărbat (Pop-Reteganul-2, f. 11). Fetele mari, văduvele, flăcăii tomnatici iau în ajunul Bobotezei din fiștocul preotului un fir de busuioc, îl leagă cu ață, lână sau mătase roșie de degetul cel mic al mâinii drepte, îl descântă și noaptea li se arată viitorul soț, ursitul (Mușlea-Bârlea, p. 341).

În Transilvania, în ajunul Bobotezii, femeile fac o păpușă cu două lumânări, le leagă cu testinel împrejur și pun de toate mlădițele de copaci la legătoare, le aprind pe masă când vine preotul și, după ce se duce, le sting: una în grâu și alta în cânepă. Și de care sămânță se prinde mai mult de lumânare, de aceea se face peste an.

Lumânările, așa cum sunt, se pun în cui și stau o săptămână; atunci le dezleagă, – zicând că dezleagă cununile, – că până atunci nunți nu se pot face. Mlădițele le dau apoi la vite, să le mănânce (Bot, p. 283). Gospodina vine cu un fuior de cânepă sau și de in, frumos răgilat și periat și, sărutând și ea crucea, așază fuiorul peste aceasta, rugând în același timp pe preot a-i permite să ia vreo câteva vițe din fuiorul care se află deja pus pe cruce. Fuiorul acesta are mai multe însemnări.

Mai întâi se crede că, dându-i-se preotului fuiorul acesta în ajunul Bobotezei, în vara viitoare se va face și va crește cânepa. Al doilea, se crede că de aceea se dă preotului fuior, ca să se prindă de fuior toate relele. Al treilea, se crede că peste acest fuior are să treacă sufletul celui ce l-a dat, precum și al celorlalți răposați din casă, peste iad până la rai.

Alții însă, cu deosebire fetele cele mari, întrebuințează firele acestea cu totul spre alt scop, și anume: din caierul de fuior, care e legat la cruce, iau o șuviță, pe care o împletesc în trei; fac o feștilă, pe care, întinzând-o pe o pastă de ceară, o ciuciulesc în palme, făcând o lumânărică; după ce au postit toată ziulica, seara, înainte de culcare, aprind lumănârica, se închină și bat metanii, iar bucățica de lumânare ce le-a mai rămas o sting, punând-o sub cap, pentru ca în somn să-și vadă ursitul (Marian, 1994, I, pp. 129, 130).

Când iese preotul cu iordanul, dacă fetele văd vreun om călare pe cal alb, nu se mărită în acel an. Când merg la iordan, dacă fetele văd cal alb e rău, căci bărbatul le va fi bătrân (Mușlea-Bârlea, p. 342).

Magie: Solomonarii nu mănâncă, nici nu beau nimic până ce nu înserează cumsecade. Iar după ce înserează se pun după masă, pe care sunt înșirate diferite bucate în talgere, pe locul acela unde a stat preotul de cu zi, când a umblat cu crucea prin sat, cu o vărguță de alun în mână, și, după ce rostesc mai multe versuri de vrajă, încep a gusta din toate bucatele înșirate pe masă, din care a gustat și preotul (Marian, 1994, I, p. 125).

Despre vreme: Dacă în ziua ajunului de Bobotează e bură pe pomi, vor fi poame multe; de picură din streașină, va fi vară ploioasă (Pop-Reteganul-2, f. 12). Dacă ajunul Bobotezei este ploios, tot anul va fi ploios (Gherman-4, 1923, p. 119).

Încotro stropește preotul cu mătăuzul muiat în agheasmă prima dată, de acolo vor veni ploile peste an (Pop-Reteganul-2, ff. 12-13). Dacă în ajunul Bobotezei, când umblă popa cu crucea, îi scârțâie cizmele – zăpada sub picior – va fi veac bun (Gherman-4, 1923, p. 119).
See MoreSee Less

View on Facebook

3 weeks ago

So.Si.Se.Sa.

m.facebook.com/story.php?story_fbid=3166725810009399&id=1181921155156551La multi ani!
Calendar – 1 ianuarie
De Sorin Mazilescu
Sf. Vasile; Sân-Vasii; Anul Nou; Crăciunul mic, fratele Crăciunului Tăierea împrejur cea după trup a Domnului; Sf. Vasile cel Mare

Sărbătoare prin excelență laică, zilei de 1 ianuarie i-au fost căutate rădăcini creștine, care s-o ancoreze în marea sărbătoare a Crăciunului. Astfel, mai era numită Crăciunul Mic sau Fratele Crăciunului, deci o sărbătoare de mai mică importanță comparativ cu Crăciunul. Faptul intră însă în contradicție cu marele număr de practici magice și rituale ce se săvârșeau în această zi.

Prezența Sfântului Vasile este și ea explicată diferit, în lumina mitologiei populare: Vasile este chiar numele de botez al lui Iisus Hristos; alteori este un chefliu nevinovat, întâiul urător și petrecăreț, cel care a instituit tradiția sărbătorii care-i poartă numele.

Prima zi a anului este considerată un moment deosebit de propice desfășurării practicilor magice de orice natură. Pe de o parte, reprezintă un moment de cumpănă („cumpăna dintre ani“), care, în funcție de buna cunoaștere a tradiției mitologice, poate fi îndreptată în sensul dorit, în timp ce, de cealaltă parte, este o zi fastă prin excelență, este prima zi a anului, a unui nou interval de timp, tipar în care pot fi forjate evenimentele viitoare.

În acest sens trebuie înțelese toate practicile de propițiere, prin care oamenii încearcă să-și stabilească singuri un destin fast în intervalul următor, atât pentru ei, cât și pentru gospodărie (animale, recolte, starea vremii ș.a.).

Nu numai oamenii dispuneau atunci de aceste puteri deosebite prin care influențau destinul: toate obiectele din gospodărie, plante variate puteau de asemenea să ofere un sprijin neprețuit oamenilor în aflarea sau influențarea viitorului.

Integrându-se în perioada mai largă a sărbătorilor de iarnă, începută la Crăciun, obiceiurile care aveau drept scop colindatul reveneau la domeniul fundamental al vieții țăranului: muncile agricole, fertilitatea câmpului, viitoarele roade bogate.

Semănatul, Plugușorul, Plugul cel mare, Vasilca sunt cele mai importante tipuri de texte magice ce se rostesc în această zi, având o puternică valoare augurală colectivă: erau adresate individual, unui gospodar anume, dar același conținut se referea și se repeta pentru toți agricultorii din sat.

În aceeași categorie a manifestărilor augurale bazate pe principiile „magiei primei zile“ a anului se încadrează colindele ce vizează bunăstarea, fizică și materială a individului: Sorcova, colindele Sf. Vasile se adresează celor apropiați, cunoscuților, urându-le acestora în principal sănătate și putere de muncă.

Viața sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cesareei din Capadocia.

Într-acea vreme trăia în Pont, ce se afla în Capadocia, un dascăl prea învățat și făcător de bine, Vasile. Drept măritor al lui Dumnezeu și plin de osârdie, el avea pe Emilia soție, întru toate cele bune asemănătoare lui. Cinci copii împodobiră traiul lor: patru fii și o fiică, Petru, Vasile, Grigore, Navcratie și Macrina se numeau ei.

Purceși din părinți bine credincioși și crescuți în teama lui Dumnezeu, toți acești copii ai lui Vasile și-ai Emiliei ajunseră în locuri de mare cinste, cum se arată: Petru, episcop al Sevastiei, Grigore, episcop al Nissiei, Navcratie, pustnic și mare făcător de minuni, iar Macrina a fost și ea sfințită pe temeiul faptelor ei bune.

Dar mai presus de toți fu lăsat de Dumnezeu să se arate Vasile, cel de-al doilea fiu al lui Vasile și-al Emiliei. La cele dintâi învățături a avut dascăl și povățuitorchiar pe tatăl său. El l-a îndrumat nu numai în toată învățătura, dar și în căile credinței.

Dară după cum albina ostenește, culegând mierea din totul felul de flori, asemenea și Vasile, după ce s-a îndestulat cu învățăturile date lui de către tatăl său, a năzuit să purceadă mai departe. Și-așa a mers în cetatea Cezareei din Capadocia, ca să prindă și învățăturile ce se primeau acolo, unde învățase și Sfântul Grigorie, cuvântătorul lui Dumnezeu.

În puțină vreme Vasile ajunsese să se desăvârșească într-atât, încât s-a făcut slăvit și vestit tuturor celor mari ai cetății și la tot poporul. Atâta doxie și bună vorbire avea, că toți îl aveau ca pe-un preot, mai înainte de preoție. Cinstit, cucernic și vrednic înaintea tuturor era Vasile… (Lascarov-Moldovanu, pp. 13-14).

Într-una din zile, un evreu prefăcându-se că-i creștin, vrând să știe și el de Sfintele Taine, s-a alipit de cei credincioși și a intrat în biserică. Arhiereul săvârșea sfânta slujbă. Privind spre altar, evreul a văzut, cu adevărat, un prunc în mâinile sfântului Vasile, pe care el îl sfărâma, întru săvârșirea Sfintei Taine a Împărtășaniei, deși arhiereul ținea în mâinile sale numai pâinea și vinul.

Împărtășindu-se credincioșii din mâinile sfântului, a venit și evreul – și i-a dat și lui arhiereul – ca și celorlalți creștini – o părticică din sfintele daruri. Evreul a luat-o în mâini și a văzut că-i carne cu adevărat. După aceea, apropiindu-se de pahar, a văzut că în el se află sânge. Păstrând împărtășania, evreul s-a dus, cuprins de înfricoșare, acasă la el și a arătat-o nevestei sale, spunându-i despre tot ce văzuse.

A crezut apoi cu adevărat că înfricoșată și prea înaltă este taina creștinească. Și a doua zi a mers la sfântul Vasile – rugându-l să-i dea sfântul Botez. Mulțumind lui Dumnezeu, Vasile a botezat atunci pe evreu și toată casa lui (Lascarov-Moldovanu, pp. 21-22).

Tradiții: După readucerea Anului Nou de la 25 decembrie la 1 ianuarie, a fost numit Crăciunul Mic sau Fratele Crăciunului (Ghinoiu, 1997, p. 54). Sf. Vasile e mai plăcut lui Dumnezeu, e unul din sfinții ce au făcut minunile cele mai mari. Sf. Vasile e păzitor de duhuri rele, are mare putere asupra dracilor. Cu rugăciunile lui se scot duhurile necurate din oameni (Mușlea-Bârlea, p. 339).

Pe Domnul Hristos îl cheamă Vasile. Numele Hristos, adică creștin, i-au pus tocmai când era de 30 de ani, când s-a botezat. Domnul Hristos s-a născut de Crăciun, iar la săptămâna, de Sf. Vasile, l-au botezat în legea cea veche și i-au pus numele „Vasile“ (Niculiță-Voronca, I, p. 98).

Sf. Vasile e mare bețiv, el stă călare pe poloboc, de ziua lui se fac veselii și chefuri; de altfel, e tare bun. El s-a rugat de Dumnezeu să-i dea o zi. Acesta i-a dat cea dintâi zi, Anul Nou. Bucuros, Sf. Vasile a luat un clopoțel și a legat la toartă o crenguță de busuioc, și s-a suit la Dumnezeu să ureze. De aceea la Sf. Vasile se urează (Niculiță-Voronca, II, p. 222).

Sf. Vasile e holtei, atunci se fac petreceri mari. El face pozne mari, dragosti; e împăratul iubirilor. El petrece și iubește, și joacă și cântă – le cântă muzici, strică fete, beau, fură. (Niculiță-Voronca, II, p. 223). Se spune că Sf. Vasile era om posomorât, închis și, ca să-l facă să râdă, i-a făcut de sărbătoarea lui năluciri d-astea la Anul Nou, ca jienii, ca să-l facă să râdă. Și o râs (Jula-Mănăstireanu, p. 53).

Obiceiuri: Colindul cu Vasilca (Siva): Țiganii au obiceiul să colinde cu o căpățână de porc, împodobită cu panglici și mărgele:

Sus sunt înalte mănăstiri,
Mănăstiri, nalte zidiri;
Iar în ele cine șede?
Șede Maica și cu Fiul
Și-mi judecă pe Siva
De ce este așa grasă,
Așa grasă și frumoasă,
Întrebând-o, ispitind-o:
Ce-a băut și ce-a mâncat
De are trup așa-ncălat?
Iară Siva răspundea
Și din gură cuvânta:

– Sus la munte m-am suit,
Jir și ghindă mi-am păscut;
Jos, mai jos m-am pogorât,
Apă rece mi-am băut,
Apă rece, sloi de gheață,
Priitoare la-ngrășeață.
În grădină c-am sărit,
Ceapă verde mi-am păscut,
Două-trei verzi am stricat,
Când românii m-au simțit:
Sar ei cu topoarele,
Ciubotari cu-ntinsorile,
Lăutari cu arcușele,
Țigani cu baroasele.
Mă bătură,
Mă-njunghiară,
Mă pârliră,
Mă-mpărțiră.

Luară românii slănina
Și țiganii căpățâna
Și frumos mi-o-mpodobiră
Cu cercei și cu mărgele,
Și-am adus-o la dumneavoastră
Cu bani mari s-o dăruiți:
Doi-trei galbeni înfloriți,
C-un colac de grâu curat,
Să-l avem pentru mâncat;
Sub colac vadra de vin,
C-așa-i legea din bătrâni,
Din bătrâni, din oameni buni.
La mulți ani cu sănătate,
Că-i mai bună decât toate,
La boieri ca dumneavoastră,
Că sunteți propteaua noastră
(Gheorgheasa, p. 76).

După terminarea colindatului cu Vasilca, ceata se strânge la o cârciumă, spre a chefui. Apoi se despart, dezgătind căpățâna și luându-și fiecare ce-a pus, iară pe ea o fac un prânz, spre a se face finirea acestui obicei (Mușlea-Bârlea, p. 330). Masa moașei: În Mehedinți, seara vin părinții cu copiii la moașă, aducând plocon cu azime. Moașa s-a pregătit din timp cu colaci împodobiți cu fir de arnici și monezi înfipte în cocă.

Asistată de mamă, moașa trece prin colac copiii de până la un an, de trei ori, apoi se închină și-i ridică la grinda casei, urându-le: „Bine-au venit nepoții! Ca la ziua de azi, la anul și la mulți ani! Să crească și să trăiască, cu norocul să se hrănească!“ (Chicet-1, p. 28). Semănatul: Când vin la semănat, zic că seara au umblat cu plugul și au arat, și acum trebuie să samene brazdele (Mușlea-Bârlea, p. 325). În ziua de Anul-Nou, dis-de-dimineață, semănătorii te seamănă cu grâu, firitisindu-te:

Să trăiți,
Să înfloriți
Ca merii,
Ca perii
Pe la mijlocul verii,
Ca toamna cea bogată,
De toate-ndestulată!
(Niculiță-Voronca, I, p. 94)

Iau o grapă cu tânjală, leagă la jug o teleancă, se înjugă patru flăcăi, doi îi mână cu biciul, unul cu desagii pe umăr și cu semințe în ei de toate cerealele (îndeosebi grâu). Merg pe la case și seamănă, zicând: „Sănătate noului!“ Omul de gazdă îi răspunde: „Și la anul cu sănătate!“ (Mușlea-Bârlea, p. 325).

După ce a trecut timpul semănatului, gospodina mătură toată casa și strânge sămânța semănată, iar gospodarul, luând-o, se duce cu dânsa ș-o aruncă în ocolul vitelor și mai cu seamă în târla oilor, anume ca acestea să se înmulțească ca pâinea și ca băieții ce au semănat.

Oamenii la care vin băieții cu semănatul cred că peste tot anul le va merge bine și vor fi onorați, și cu cât mai mulți băieți umblă cu semănatul, cu atâta are să fie anul mai mănos. Iar dacă nu le vin băieți cu semănatul, atunci cred că peste tot anul le va merge rău și nu vor fi băgați în seamă (Marian, 1994, I, p. 117).

Un obicei săvârșit în colectiv, de grupuri mici sau de cetele de feciori, era acela al dezlegării anului. Ei dezlegau anul și rodul, umblând pe ulițe colindând, iar vacarmul pe care-l făcea cu bicele, buciume sau oale avea ca scop înlăturarea forțelor malefice: seceta, tăciunele de grâu, insectele și animalele dăunătoare recoltei etc. Feciorii dezleagă atunci și „câșlegile“ (cununiile), descântând:

Slobozim câșlegile
Să mărităm fetele.
Umblați, feciori,
Să vie pețitori
(Bocșe, p. 265).

Cum ți-a fi musafirul din ziua de Sf. Vasile, bogat ori sărac, așa vei fi, cu îndestulare ori lipsă, tot anul (Gorovei, 1995, p. 156). În ziua de Anul Nou să arunci spice prin casă, iar seara să le strângi și să le arunci și în ziua de Sf. Ioan; apoi fă un mănunchi din ele și le pune undeva, căci sunt foarte bune de durere de cap, să te speli (Niculiță-Voronca, I, p. 101).

Femeile culegeau în ziua de Sf. Andrei, dis-de-dimineață, mai multe rămurele din fiecare arbore roditor (mai cu seamă însă din meri, peri și trandafiri), iar în lipsa acestora
din vișini, zarzări sau gutui, și apoi, legând la un loc câte trei rămurele diferite, destina câte un mănunchi de acestea fiecăruia dintre ai familiei, soțului, copiilor etc. După aceasta puneau toate rămurelele într-un vas cu apă și la o temperatură potrivită, ca să înmugurească.

Rămurelele încetul cu încetul înmugureau, dau foi și până în ajunul Anului Nou chiar înfloreau. Și ale cui rămurele înfloreau sau cel puțin înmugureau sau înverzeau, acela era mai norocos. Florile acestor rămurele erau destinate a se pune la sorcovele pe care copiii
aveau să le poarte în dimineața zilei de 1 ianuarie (Marian, 1994, I, p. 118).

Sorcova: În ziua de Anul Nou copiii umblă cu sorcova din casă în casă, și mai cu seamă pe la cunoscuți. Sorcova se face îmbrăcând o nuia cu hârtie. Această hârtie se taie în șuvițe și o margine se crestează cu foarfecele; marginea necrestată se înfășură pe băț și crestăturile hârtiei formează niște cârlionți ce împodobesc sorcova. Pe lângă hârtia cu care se înfășoară nuiaua, se adaugă crăculițe ce închipuiesc deosebite flori, făcute tot din hârtie. Se mai pune colea și colea o crăculiță de merișor. Urarea copiilor este următoarea:

Sorcova,
Vesela,
Să trăiți,
Să mărgăriți,
Ca un măr,
Ca un păr,
Ca un fir
De trandafir,
Peste vară,
Primăvară,
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul,
La anul și la mulți ani!

Câteodată copiii, în joacă, iau în deșart numele sorcovei și zic:
Sorcova,
Morcova,
Dă-mi, jupâne, roșcova.
Dacă nu mi-i da,
Dracul să te ia
(Ispirescu, ff. 2-5).

La Anul Nou umblă pe la cei mai bogați cu plocon, spre a le da vin de băut, de asemenea și pe la cei ce îi cheamă Vasile (Mușlea-Bârlea, p. 334). În ziua de Anul Nou se bea mult vin, crezându-se că, cât vin vor bea în ziua aceea, atâta sânge vor avea în obraz, în timpul anului (Mușlea-Bârlea, p. 334).

Pentru a crește cânepa frumos, femeile beau și joacă fusul și furca în cârciumă de Sfântul Vasile (sau în ziua de Lăsatul Secului la Postul Mare; în ziua de Spolocanie; la lăsatul secului de brânză): „dacă n-ai cu cine, măcar și singură să tropăiești“ (Bot, p. 284).

Cum e omul la Anul Nou, așa va fi tot anul (Mușlea-Bârlea, p. 335). Cel mai mare în casă dă bacșiș celui ce strănută în acea zi. Se zice că trage a bine cel ce strănută, casa e norocoasă peste tot anul (Ispirescu, f. 5).

Cine strănută în seara de Sf. Vasile, are noroc tot anul. Cine nu strănută în ziua de Anul Nou, acela nu va ajunge până la anul viitor (Candrea, 1928, p. 171). În ziua de Sf. Vasile cine va dormi tot anul va dormita (Gorovei, 1995, p. 216). Dacă coși în ziua de sfântul Vasile, ai noroc mare. Dacă ești băiat, te-nsori, dacă ești fată, te măriți („Ion Creangă“, an V, nr. 4, 1912, p. 117). Unele femei fac piftii, ca să fie grase și frumoase peste an (Ispirescu, f. 7).

Pentru bunul mers al vieții și al treburilor: Atunci se înnoiesc toate și de aceea se dorește ca să fie toate bine. Oamenii se firitisesc, ca să fie cum mai bine peste an, să le dea Dumnezeu sănătate, bucurie, noroc și spor. În ziua aceea să pui gând bun la toate și a bine să le menești, că rămân așa. Atunci să te păzești să nu te superi, să nu te sfădești, să fii vesel și tot anul așa vei fi (Niculiță-Voronca, I, p. 94).

Pentru ca familiei să-i meargă peste întreg anul lucrurile tot înainte și să facă spor, poporul nutrește credința și are datina ca în ziua de Anul Nou fierbe în oală cap de porc și nicidecum găină, în credința că, precum porcul rânește tot înainte, tot așa și lucrurile din casă să-i meargă tot spre spor; iar nu fierbe găină, pentru că, precum găina râșchie tot înapoi, așa și familiei unde se mănâncă în ziua de Anul Nou găină îi merg trebile tot înapoi (Pop-Reteganul-1, ff. 43-44).

La Anul Nou, pe demâncate, fiecare om trebuie să ia în mână unealta cu care lucrează în timpul anului și s-o mânuiască de trei ori. Așa, plugarul ia sapa, cu care dă de trei ori în pământ, și furca, cu care ridică de trei ori. De asemenea fac, fiecare în felul său, ciubotarul, croitorul, dulgherul, chetrariul și morariul, ca semn de bărbăție și spor la lucru (Gorovei, 1995, p. 9).

În dimineața Anului Nou se pun în halăul vitelor, de unde le adăpăm, bani de aur și de argint, ca să se curățească vitele ca aurul și ca argintul și să le priască bine peste an (Pop-Reteganul-2, f. 9).

Despre muncile câmpului: Era obiceiul ca primul colac împletit la Anul Nou să se păstreze până primăvara, când se da „trăgătorilor“ (boi sau cai), să-l mănânce înainte de a începe arătura. Deosebit de interesant este și faptul că o variantă mai veche a acestui colac avea formă antropomorfă și purta numele de Crăciun (Ciubotaru, p. 108).

La Anul Nou, locuitorii se duc la grădinile lor, unul cu un topor, altul cu un braț de paie. Cel dintâi se duce la pom, rostind că vrea să-l taie, cel cu paiele zice să nu-l taie, căci îl va lua în chezășie că la vara viitoare va face roade multe. Apoi îl leagă cu paie, semn că l-a luat în chezășie. Aceasta se repetă de trei ori (Mușlea-Bârlea, p. 335).

Oracular: Pentru masă se fac plăcinte cu bilete. Înainte vreme își scria fiecare biletele ce voia. De un timp încoace a început a se tipări (…). Aceste bilete se fac sululețe, se pun în unt ori untură și se presară în umplutura plăcintei.

După ce se coace plăcinta, se taie și se aduce la masă. În fiecare bucățică trebuie să se afle câte unul, două sau mai multe bilețele. Cei ce mănâncă își găsesc în ele urarea ce-i aduce orânda (Ispirescu, ff. 6-7).

Despre vreme: De Anul Nou se mărește ziua (Niculiță-Voronca, I, p. 94). Cum e ziua de Anul Nou, așa va fi și anul: bun sau rău (Mușlea-Bârlea, p. 338). Dacă la Anul Nou e vreme bună, atunci va fi un an bun; dacă va ploua, va fi vânt în iunie, iar dacă va ninge – se fac bucate (Gherman-4, 1923, p. 118).

De Anul Nou, dacă va fi chidie pe copaci, e anul mănos (Niculiță-Voronca, I, p. 95). Dacă în ziua de Anul Nou e ger mare și pe omăt se văd multe steluțe, e semn că anul ce urmează va fi un an bun și vor fi multe cununii. Dacă în ziua de Sf. Vasile va fi moale, atunci și timpul de vară va fi potrivit și mai ales pentru fân (Marian, 1994, I, p. 112).

Alții zic din contră, că dacă va fi la Anul Nou vremea moale, vremea va fi ploioasă pe vremea fânului (Gherman-4, 1923, p. 119).

Dacă ninge ori e moleșniță în ziua de Sf. Vasile, va fi îmbelșugat tot anul (Gorovei, 1995, p. 18). Se crede că dacă în ziua Anului Nou este senin și ger, oamenii în anul viitor vor fi
sănătoși; dacă însă în acea zi va fi afară moale și pâclă, apoi că vor urma boale (Gorovei, 1995, p. 210).

În ziua de Anul Nou de se va roși cerul spre răsărit, va fi an ploios (CRP, 1944, p. 6). Noaptea de Anul Nou de va fi lină și senină, an bun prorocește (CRP, 1944, p. 6).
See MoreSee Less

View on Facebook

3 weeks ago

So.Si.Se.Sa.

m.facebook.com/story.php?story_fbid=3160747153940598&id=1181921155156551Calendar – 30 decembrie
De Sorin Mazilescu
Sf. Mc. Anisia; Cuv. Teodora; Cuv. Leon

Sf. Mc. Anisia. Era din Tesalonic și a trăit în timpul împăratului Maximian (286-305). Murindu-i părinții, deși avea multă bogăție, preferă viața închinată lui Hristos, dedicându-se ajutorării celor săraci și în suferință. Își împarte averile celor nevoiași și trăiește într-o casă, în post și rugăciune, câștigându-și cele necesare vieții prin lucrul mâinilor (Dicționarul, p. 30).

Fiind plină de duhul lui Dumnezeu, de obiceiurile cele îngerești, cu adevărat strălucea fața ei de frumusețe aleasă. Și niciodată nu înceta această fecioară a chema pre Hristos întru ajutor, plecându-și genunchele și udând pământul cu lăcrămi (Viețile sfinților, IV, p. 1510). Fiind obligată de un soldat roman să intre în templul zeilor păgâni și să aducă ofrande, refuză și este ucisă (Dicționarul, p. 30).

Cuv. Teodora. Cuvioasa Teodora din Cesareea a schimnicit în mănăstirea sfintei Ana. A trăit pe vremea împăratului Leon și a aflat în mănăstire tihnă și slobozenie deplină (Mineiele, IV, p. 580).

Cuv. Leon. În această zi s-a săvârșit în pace cuviosul Leon arhimandritul (Mineiele, IV, p. 581).

Apărător de rele și durere: Se ține pentru amețeli (Speranția, I, f. 78).
See MoreSee Less

View on Facebook

3 weeks ago

So.Si.Se.Sa.

m.facebook.com/story.php?story_fbid=3156191157729531&id=1181921155156551Calendar – 28 decembrie
De Sorin Mazilescu

Îngroparea Crăciunului
Sfinții 20 000 de mucenici din Nicomidia

Obiceiul „îngropării Craciunului“ – de fapt, a anului vechi – are o vechime considerabilă, fiind unul dintre cele mai arhaice elemente surprinse de calendarul popular. Moartea, îngroparea și renașterea divinității întru bunăstarea naturii, a câmpurilor, oamenilor etc. mai poate fi întâlnită, pe lângă elementul central al calendarului creștin (Învierea Domnului), în obiceiul Caloianului.

Sfinții 20.000 de mucenici din Nicomidia. Într-acea vreme prea răul Maximian nu a încetat a munci pre mucenici și a trimis slujitorii săi să caute, ca la o vânătoare de iepuri, toate locurile cele ascunse, și pre cari creștini îi vor afla, să-i aducă la dânsul.

Sosind praznicul Nașterii lui Hristos, s-au adunat toți credincioșii la biserică; Maximian porunci ca ostașii, înconjurând biserica, să o aprindă cu foc… Astfel ceata cea minunată a sfinților mucenici a trecut de la Biserica care se lupta la Biserica care prăznuiește, ca să facă praznicul nesfârșitei bucurii (Viețile sfinților, IV, pp. 1424, 1427).

Obiceiuri: Pe o scară de dimensiuni mai mici se întindea o cuvertură, pe care se așeza apoi un fecior, „care făcea pe Crăciunul mort“. Corpul „mortului“ se acoperea pentru a nu fi văzut de ceilalți asistenți la înmormântare.

Feciorul cel mai bun de gură și mai înalt se masca în popă (…). În timp ce targa mortuară era purtată pe umăr de către șase feciori, unii participanți boceau, iar lăutarii cântau ca la înmormântare:

Măi, Crăciune, măi, bătrâne,
Astăzi te-ngropăm pe tine.
Haideți toți, cu mic cu mare,
Să ducem Crăciunu-n vale
Și să-l băgăm în produc,
Pe el să punem butuc.

O, Crăciune, o, bătrâne,
Du-te de la noi cu bine;
Meri pe apa Sâmbetii
Și-napoi nu mai veni,
C-a veni altu Crăciun
Și-a fi ca tine mai bun
(Ghinoiu, 1988, p. 152).

Apărător de rele și durere: Se ține pentru amețeli (Speranția, I, f. 78).
See MoreSee Less

View on Facebook

3 weeks ago

So.Si.Se.Sa.

Fotografia de copertă încărcată de So.Si.Se.Sa. See MoreSee Less

View on Facebook

3 weeks ago

So.Si.Se.Sa.

La multi ani, Stefan, la multi ani, Stefania💙 See MoreSee Less

View on Facebook

3 weeks ago

So.Si.Se.Sa.

m.facebook.com/story.php?story_fbid=3153910684624245&id=1181921155156551Calendar – 27 decembrie
De Sorin Mazilescu

A treia zi de Crăciun
Sf. Ap. Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan; Cuv. Teodor Mărturisitorul

Sf. Ap. Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan. Ștefan, fiind plin de credință și de putere, era cel dintâi între diaconi; pentru aceea și arhidiacon a fost numit, făcând semne și minuni mari în popor. A fost întâiul mucenic (Viețile sfinților, IV, p. 1349).

Datorită harului și înțelepciunii de care se învredincise și a semnelor și minunilor cu care își însoțea propovăduirea, a stârnit ura evreilor, care l-au adus la judecata sinedriului, acuzându-l că hulește Legea și pe Moise. Sfântul Ștefan le-a arătat, cu dovezi din Scripturi, că Legea veche se împlinește prin Hristos și i-a mustrat pentru împietrirea și necredința lor. Este scos afară din cetate și ucis cu pietre, fiind primul martir și mărturisitor al lui Hristos (Dicționar, p. 276).

Cuv. Teodor Mărturisitorul. Din cei ce au voit a pătimi pentru Hristos sunt unii cari au suferit numai pentru credința creștinească, stând împotriva elinilor, cari își apărau rătăcirea lor cea închinătoare de idoli; iar alții nevoindu-se pentru dreapta credință împotriva chiar a creștinilor cu adevărat, însă a celor care nu cred drept și cari nu mai puțin decât cei dintâi, multe osteneli au suferit; pentru care au primit și cununi deopotrivă ca și aceia. Dintre care unul este acest minunat și mare Teodor (Viețile sfinților, IV,
p. 1362).

Obiceiuri: În ziua a treia nașul se duce și el la nașu-său, iar finul a treia zi se duce la naș și așa mai departe („Șezătoarea“, nr. 1, 1922, p. 74).

Despre vreme: Dacă a treia zi de Crăciun va ninge, atunci va fi rod bun (Gherman-4, p. 126).
See MoreSee Less

View on Facebook

3 weeks ago

So.Si.Se.Sa.

Fotografia de copertă încărcată de So.Si.Se.Sa. See MoreSee Less

View on Facebook